Trebuie sa faci ceea ce crezi ca nu poti face.
Eleanor Roosevelt a spus asta si cred ca avea dreptate, chiar trebuie sa facem ceea credem ca nu putem.
De ce? Pentru ca asa descoperim ca, de fapt, putem.
Insa, daca imi dai voie, as vrea sa ne uitam putin la ce spune, de fapt, fraza asta:
“Trebuie sa faci “ - deci nu sa incerci sa faci ci chiar sa faci – “ceea ce crezi ca nu poti” – deci nu ceea ce nu poti, ci doar crezi ca nu poti. Sunt doua obstacole deci care ar putea sa ne stea in cale: pe de o parte imaginea de sine si pe de alta parte actiunea propriu zisa – nu planificarea, nu dorinta ci chiar, fara amanare, actiunea.
Ai fost vreodata pus in situatia sa iti “vinzi” idea? Poate cum sa faci ceva la lucru cu un coleg, sau poate o marire de salariu catre sef, o schimbare necesara dar neplacuta catre angajati sau poate o cerere in casatorie, de ce nu?! Nu-i asa ca ti-ai ales cu grija cuvintele? De ce ai facut-o? Pentru ca au puterea sa influenteze: patrund in mintea omului, transmit o idee despre intentie, angajament, caracter si influenteaza raspunsul acelei persoane.
Acelasi lucru e adevarat si cand vorbim cu noi insine.
In cea mai mare parte a zilei, noi purtam un dialog interior aproape continuu. Nu il sesizam mereu pentru ca e acolo din totdeuna. Mmm..mi-e foame; as vrea sa mananc; wow! ce tare e chestia asta; ziceam sa fac sport…dar nu fac ca imi e lene; off, iar o sa intarzii; vai ce imprastiata sunt; sunt un uituc; nu sunt in stare sa ma tin de plan etc.
Dialogul e acolo mereu. Si puterea lui asupra propriei minti este extraordinara pentru ca de data asta “vinde“ idei subconstientului nostru. Multe dintre ele despre ceea ce suntem si ceea ce putem face. Ne vine greu sa acceptam, stiu. Nu am intalnit nici macar o singura persoana careia sa ii atrag atentia asupra modului in care vorbeste despre sine si ce e capabila sa faca si sa nu imi spuna “ei, zic si eu asa, sunt doar cuvinte, nu e chiar asa cum pare”.
Da, nu e chiar asa cum pare, dar mintea subconstienta nu stie asta. Daca ar face diferenta dintre realitate si fictiune nu am plange la filme si nu am avea gura punga atunci cand vecinul de masa musca din lamaie. Ea nu e flexibila si nici contextuala, nu are puterea sa accepte sau sa respinga idei – asa cum face mintea constienta. Ia de bun ceea ce ii repetam in mod constant. Ba mai mult, ceea ce ii repetam devine o fel de destinatie pe care tinde sa ne ajute sa o atingem.
Imaginea de sine influenteaza in mod hotarator comportamentul pe care il avem si unul dintre modurile in care se formeaza e chiar prin ceea ce ne spunem despre noi sau ii auzim pe altii spunand despre noi in mod repetat.
Ce ai putea face?
Primul pas ar fi chiar asta: sa fii atent la dialogul interior, sa sesizezi care sunt “povestile” pe care ti le spui pentru ca mai apoi sa poti face schimbarile necesare.
Si apoi chiar sa incepi sa actionezi.
Nu stiu care ti-e visul, dar stiu sigur ca daca ceea ce vrei nu pare realizabil, nu vei actiona. Majoritatea dintre noi ne simtim coplesiti cand ne aflam in fata unui obiectiv pe care chiar nu stim de unde sa incepem sa il realizam. Continuam sa il proiectam in viitor fara a incepe vreodata sa facem actiuni concrete – sau, dupa caz, sa incepem numai pentru a renunta si a confirma o data in plus povestea. Insa, singurul lucru care vinde frica e actiunea. Si nu e nevoie de planuri bine facute in care sa avem stabiliti toti pasii si nici de actiuni eroice. De fapt, daca facem asta, ne aflam in posesia celei mai bune metode de amanare.
E nevoie de actiuni mici, posibile acolo unde esti acum si care raspund la intrebarea “ok, daca ar fi posibil, ce as putea face acum care sa fie in directia visului meu?”.
Fiecare pas il va dezvalui pe urmatorul si asta e tot ceea ce avem nevoie, nu-i asa?
