Nu mereu ceea ce auzim ne si spune ceva.
Adica idei cu totul exceptionale despre viata, frumusetea si echilibrul vietii, idei de afaceri sau moduri de ne elibera din capcane mentale auto-construite trec pe langa noi ca niste simple cuvinte goale
pentru ca vocea care le rosteste nu ne “spune” nimic. Nu ne place persoana sau avem idei preconcepute despre ea si subiect, nu reuseste sa foloseasca “butoanele”noastre - indiferent de motiv, trecem surzi si orbi prin fata unor porti care ne-ar putea duce la catre noi constientizari si un nivel superior de viata.
Abia cand, in sfarsit, cineva reuseste sa vorbeasca pe limba noastra ne luminam. Sau, cel putin mie asa mi s-a intamplat. Am avut un soi de revelatie. Am recunoscut ca idea in sine o mai auzisem, dar nu imi spunsese nimic. N-as putea acum cita bucata care mi-a deschis ochii, insa vocea care mi-a vorbit a fost a Louisei Hay. Abia dupa aceea am reusit sa ii “aud” si pe altii.
Poate te intrebi de ce iti spun asta. Pentru ca am inca foarte vie in minte o scena in care eu declaram in fata unui public – ce e drept, mic - dar era o declaratie publica si plina de convingere ca nu citisem nicio carte de dezvoltare personala si nici nu intentionam sa citesc vreuna. Acum fac coaching si nu a fost o revolutie, ci o evolutie fireasca a unui proces prin care mi-am dat voie sa trec. Nu un regret ma determina sa iti spun asta, ci o constientizare profunda a doua lucruri:
Raspunsurile sunt in interior. Marile raspunsuri pe care le cautam si de care avem nevoie pentru a simti ca traim din plin sunt in interior. Puterea si echilibrul - in perioade dificile ca asta si, mai ales, ca cea care va urma cand unii dintre noi vor parea si se vor simti complet lipsiti de resurse – sunt in interior.
Pentru a putea accesa aceste resurse avem nevoie de o voce care sa ne “vorbeasca”; careia sa simtim ca ii putem da voie sa ne ghideze si ca suntem in siguranta sa facem asta.
Cauta-ti acea voce careia sa ii permiti sa te ajute sa vezi resursele din interiorul tau.
Iti vei fi atat de recunoscator. Si stii de ce? Pentru ca vor fi momente cand va fi singura voce care iti va permite sa cresti. Va fi singura voce care te va ajuta sa vezi lucrurile din perspectiva posibilitatilor, nu din cea a limitarilor. Am mai povestit despre asta in Drumul de aici-acolo e mai degraba drumul de acolo-aici.
Vezi, avem in jurul nostru oameni care ne iubesc, foarte bine intentionati, dar care nu ne vor indemna neaparat spre visurile noastre. Si nu din rea intentie – pur si simplu, ca majoritatea oamenilor, lupta pentru mentinerea lucrurilor asa cum sunt, se gandesc la binele nostru si vad riscurile pe care le implica schimbarea. Asa ca ceea ce vei auzi de la ei va fi mai degraba “ai innebunit?, pai tu nu stii sa faci asta” “nu ai nicio experienta “ “cine sa cumpere de la tine?” “si cum o sa faci, mai exact?”. Stiu ce spun pentru ca exact asa imi spuneau si mie apropiatii cand incepeam sa vorbesc de coaching si leadership – “ca la noi nu merg chestiile astea, ca in State”.
Si pe langa vocile acestea mai apare una, chiar mai puternica, a indoielii de sine. La inceput, cand ai o idee noua te aprinzi de entuziasm; pe masura ce incepi sa lucrezi la ea si te intalnesti din nou si din nou cu greutati, esec si obstacole neprevazute incepe si indoiala sa isi faca loc: “oare e pentru mine, asta? ; poate ar trebui sa mai astept; poate ca aveau dreptate”. Cele mai multe visuri sunt abandonate pentru ca ne uitam la obstacole, in loc sa gandim dispre abundenta posibilitatilor.
Cauta-ti acea voce careia sa ii permiti sa te ajute sa vezi resursele din interiorul tau.
